Capitolul 2: A saptea luna

Deschidem a doua parte a epopeei... cu multumiri ptr comentariile de la capitolul 1.... insa as fi preferat in loc de sfaturi sa mi se raspunda cu "da" sau "nu" si argumentele ce ar fi stat la baza raspunsului... cu sfaturile nu stiu ce as putea sa fac... n-au instructiuni...
Si... am ajuns in octombrie... luna mea preferata... e luna in care , de obicei, vremea este posomorata si greu de inteles... si se vede asta ... uita-te pe fereastra.. (cer scuze celor care stau intr-o garsoniera cu usa in tavan, stiu ca voi nu aveti ferestre... dar voi nu aveti cum sa cititi randurile astea asa ca imi retrag scuzele... oricum rar le cer... muahahaha...sucks for you, doesn't it? la propriu)... revenind... nu imi place luna asta ptr ca e posomorata, ci ptr ca este intuneric mai mereu, chiar si ziua.. I luouououov that... Va veni si ziua mea, ziua in care ma voi trezi dimineata si voi munci iar toata ziua, ca si in ultimii 3 ani de zile, ca in orice sarbatoare proprie...si probabil voi incheia ziua cu un pahar de vin rosu... ziua in care toata lumea e alaturi de mine... caci altfel le rescriu destinul ... da, fac referire la conditia de zeitate suprema, nu te mai mira... si va fi ziua in care, pentru prima oara like ever, de la 18 ani incoace, voi fi singur...si asta ne duce la titlul capitolului...

... a saptea luna... in care sunt singur... o luna in plus ptr restul scurtei mele aparitii pe planeta... at least, I hope it's going to be short... nu cred ca am fost vreodata singur mai mult de 3 saptamani... n-am permis asta.. si mereu am gasit pe cineva... trecator.. sau poate cineva cu care am vrut sa raman forever... u know, sa o fac zeitate suprema....:)... au trecut sase luni in care nu am vrut sa fiu singur... dar sunt silit de situatie sa fiu...in care am tot sperat sa se schimbe ceva ... a zis cineva ca tre sa speri...ok, sper.. dar nu se schimba nimic... ziceam eu odata ca singuri ne facem viitorul, ca nu exista o putere acolo sus sa ne ajute... si acum imi dau dreptate... fara sa fac ceva sa se schimbe nu o sa se schimbe... iar daca o fac, ar insemna sa imi incalc un alt principiu...

Asadar... nu-mi ramane de facut decat sa stau sa astept sa treaca lunile peste mine... sa ma invaluie aceeasi stare launtrica.. poate sa sper, dar nu ii vad rostul... si sa incerc sa traiesc asa ca si pana acum, calm si cu zambetul pe fata... principiile ma ajuta sa fiu inca rational...ziua... dar noaptea? oare cum imi va fi 'noaptea de nastere' anul asta? oare cand voi ajunge acasa de ziua mea si ma voi baga in pat... voi mai fi rational? va mai conta ratiunea cand de ziua mea voi adormi singur?

Nu imi plang de mila...nu mi-a fost niciodata mila de mine sau sa imi para rau de mine... doar ma eliberez.. poate ca blogul asta e psihologul care ma calmeaza... si e si gratis ! Anyway, vorba spaniolului roman la cules de capsuni: " yo sa vivire si vom vedea que sucedera"